O analiză mai amănunțită a unei fosile găsite în România pe Valea Oltețului a dus la descoperirea unei specii de pangolin ce nu era cunoscută până acum, relatează Phys.org.
Cercetătorii suspectau anterior că această specie trăia în Europa la începutul Pleistocenului, epoca geologică din istoria planetei noastre care a început în urmă cu aproximativ 2.588.000 de ani și care s-a încheiat acum 11.700 de ani. Însă această ipoteză nu a putut fi confirmată până acum.
„Nu este o fosilă spectaculoasă”, afirmă Claire Terhune, profesoară de antropologie la Universitatea Arkansas, explicând că este vorba de „un singur os, dar este al unei specii noi a unui animal oarecum ciudat”.
„Suntem mândri de ea fiindcă fosilele pangolinilor sunt extrem de rare. Acesta se întâmplă să fie de asemenea cea mai veche fosilă a unui pangolin descoperită vreodată în Europa și singura fosilă a unui pangolin din Europa Pleistocenului”, relatează ea.
Pangolinii moderni trăiesc în zilele noastre în Asia și Africa, specia atrăgând atenția întregii lumi din cauza ipotezei că ar putea fi veriga lipsă care să explice transmiterea coronavirusului SARS-CoV-2 de la lilieci la om.